Sari la conținut
GRAWE NEWSROOM

Concert extraordinar "De ziua lui Mozart"

31. ianuarie 2017

Sfârșit de ianuarie 2017, a avut loc Concertul Extraordinar ”De ziua lui Mozart” organizat de GRAWE Carat Asigurări SA. Pe 27 ianuarie, la Sala cu Orgă au răsunat acorduri de creații mozartiene rare, dar excepționale în același timp, executate ireproşabil de invitatul special, reputatul flautist italian GIUSEPPE NOVA, cât și de soliștii – Ana Cernicova, Liliana Marin, Victor Novițchi precum și Alexei Digore. Invitații speciali care au încântat publicul atât prin sonorităţile pe care au ştiut să le dăruiască, cât şi prin graţia cu care transmiteau mesajul muzical, au fost ghidați cu farmec de dirijorul Cristian Florea.

Giuseppe Nova – succesele lui au fost salutate de publicațiile internaționale încă de la începutul carierei sale. Revista Washington Post a numit execuțiile sale la flaut "fermecătoare", alte critici "performanță excepțională", “un sentiment extraordinar muzical" (Il Giornale) etc. A absolvit Conservatorul din Torino și Conservatorul din Lyon unde a studiat cu celebrul Maxence Larrieu. Descris ca unul din cei mai remarcabili flautiști italieni din generația sa, Giuseppe Nova și-a făcut debutul în 1982 ca solist în Orchestra Simfonică Națională a postului TV RAI. Aceasta a marcat începutul carierei sale excepționale care l-a condus spre cele mai prestigioase săli de concerte din Europa, SUA și Asia.     

Aşadar, într-un astfel de spaţiu încărcat de istorie şi de o bogăţie spirituală aparte, susţinut de artişti valoroşi, concertul GRAWE a încântat şi în acest an pe cei prezenţi prin calitatea programului şi ţinuta interpretării.

 

de exemplu: asigurarea autovehiculelor, agenții Grawe