Sari la conținut
GRAWE NEWSROOM

15 ani de colaborare dintre GRAWE Carat și Sala cu Orgă prin organizarea concertului „De Ziua lui Mozart”

29. ianuarie 2019

La 263 de ani de la nașterea marelui compozitor austriac Wolfgang Amadeus Mozart, compania GRAWE Carat Asigurări, în colaborare cu Sala cu Orgă, i-au elogiat opera într-un concert grandios.

Compania GRAWE CARAT aniversează anul acesta 15 ani pe piaţa financiară din Republica Moldova și 190 de ani în Austria. Ne bucurăm enorm că în toți acești 15 ani, am avut o colaborare fructuoasa cu Sala cu Orgă. Este o onoare și în același timp o responsabilitate pentru noi să fim alături de voi pentru o perioadă atât de îndelungată. Concertul de Ziua lui Mozart a devenit pentru noi mai mult decât o tradiție, a devenit un proiect de suflet, care ne inspiră, ne unește și ne face să uităm de grijile cotidiene” a menționat  Directorul General al companiei, Veronica Malcoci.

Evenimentul a reunit peste 600 de iubitori de muzică clasică, care au avut ocazia, în premieră, să audieze pe invitatul de onoare, prim-cornist al Orchestrei Simfonice Naționale a Cataloniei/Barcelona, Juan Manuel Gomez Gonzales.

Oficiali, ambasadori și împătimiți ai muzicii lui Mozart au fost oaspeti ai evenimentului.

 

de exemplu: asigurarea autovehiculelor, agenții Grawe