Informaţii CRS

CRS (Common Reporting Standard) este un standard global cu privire la schimbul automat de informaţii privind conturile financiare. CRS are ca scop prevenirea evaziunii fiscale şi îmbunătăţirea conformării fiscale internaţionale, prin dezvoltarea relaţiilor dintre statele semnatare, cu privire la asistenţa reciprocă în domeniul fiscal.
Standardul Comun de Raportare este emis de OECD (Organizația pentru Cooperare si Dezvoltare Economica) şi a fost ratificat în România prin Legea nr. 70/2016 din 25 aprilie 2016 pentru Ratificarea Acordului multilateral al autorităţilor competente pentru schimb automat de informaţii privind conturile financiare.

Începând cu 1 ianuarie 2016 a intrat în vigoare noul Cod de Procedură Fiscală, aprobat prin Legea nr. 207/2015, care pune în aplicare Directiva 2014/107/EU privind schimbul automat obligatoriu de informaţii în domeniul fiscal. Astfel, Grawe România Asigurare S.A. este obligată să aplice măsuri de identificare a rezidenţilor fiscali străini, persoane fizice şi juridice, care deţin contracte de asigurare de viaţă şi să raporteze Titularii de cont (contractanţi/beneficiari) către autorităţile fiscale din România.

Fiecare autoritate fiscală naţională competentă va schimba anual cu cealaltă autoritate fiscală competentă cu care are în aplicare acest Acord, pe bază automată, informaţii referitoare la fiecare cont raportabil.
În conformitate cu Ordinul nr. 1939/2016 privind stabilirea instituţiilor financiare care au obligaţia de declarare, categoriile de informaţii privind identificarea contribuabililor, precum şi informaţiile de natură financiară referitoare la conturile deschise şi/sau închise de aceştia la instituţiile financiare, Grawe România Asigurare S.A. are obligația să raporteze către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală următoarele informaţii generale referitoare la fiecare cont raportabil:
a. În cazul unei persoane fizice care este titular de cont şi persoană raportabilă: numele, adresa, jurisdicţia de rezidenţă, numărul/numerele de identificare fiscală (NIF) şi data şi locul naşterii, după caz;
b. În cazul unei persoane juridice care este titular de cont şi o persoana raportabilă: denumirea, adresa, jurisdicţia de rezidenţă şi numărul/numerele de identificare fiscală (NIF);
c. În cazul unei persoane juridice care este titular de cont si care este identificată ca având una sau mai multe persoane care controlează şi care fac obiectul raportării:
1. numele, adresa, jurisdicţia de rezidenţă şi numărul/numerele de identificare fiscală (NIF) ale persoanei juridice; şi
2. numele, adresa, jurisdicţia/jurisdicţiile de rezidenţă şi numărul/numerele de identificare fiscală (NIF) ale persoanelor fizice şi data şi locul naşterii fiecărei persoane raportabile;
d. Numărul de contract de asigurare;
e. Numele şi numărul de identificare, daca este cazul, al instituţiei financiare raportoare;
f. Valoarea contului sau valoarea de răscumpărare, valabil/valabilă la sfârşitul anului calendaristic relevant, în cazul în care contractul este în vigoare, sau valoarea ultimei tranzacţii imediat înainte de închiderea contului, în cazul rezilierii/expirării contractului în timpul anului.
g. Cuantumul brut total plătit sau creditat contractantului în cursul anului calendaristic în legătură cu care Grawe România Asigurare este debitoare, inclusiv cuantumul agregat al oricăror rambursări plătite titularului de cont în cursul anului calendaristic.

Grawe România Asigurare S.A. este înregistrată ca operator de date cu caracter personal cu numărul 4627.
În cazul în care persoanele vizate nu sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conform celor indicate mai sus, vom fi în imposibilitatea de a le oferi serviciile noastre.
Totodată, conform Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal , persoanele vizate au dreptul de acces, de intervenţie şi de opoziţie, drepturi care pot fi exercitate printr-o cerere scrisă, semnată şi datată, transmisă la sediul societăţii Grawe România Asigurare S.A.

Pentru a vizualiza lista statelor parte la mecanismul de raportare automată puteți accesa următorul link:
http://www.oecd.org/ctp/exchange-of-tax-information/MCAA-Signatories.pdf

Pentru mai multe detalii despre CRS puteţi să consultaţi site-ul web al OECD sau să contactaţi autorităţile fiscale ale ţării de rezidenţă fiscală de care aparţineţi.